satisface

See also: satisfacé

Latin

Verb

satisface

1. second-person singular present active imperative of satisfaciō

Romanian

Etymology

Partial calque of French satisfaire, influenced by Latin satisfacere, adapted to the conjugation of Romanian face.

Verb

a satisface (third-person singular present satisface, past participle satisfăcut) 3rd conj.

1. to satisfy

   Synonym: mulțumi

Conjugation

    conjugation of satisface (third conjugation, past participle in -ut)

infinitive			a satisface
gerund			satisfăcând
past participle			satisfăcut
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	satisfac	satisfaci	satisface	satisfacem	satisfaceți	satisfac
	imperfect	satisfăceam	satisfăceai	satisfăcea	satisfăceam	satisfăceați	satisfăceau
	simple perfect	satisfăcui	satisfăcuși	satisfăcu	satisfăcurăm	satisfăcurăți	satisfăcură
	pluperfect	satisfăcusem	satisfăcuseși	satisfăcuse	satisfăcuserăm	satisfăcuserăți	satisfăcuseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să satisfac	să satisfaci	să satisfacă	să satisfacem	să satisfaceți	să satisfacă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		satisfă			satisfaceți
	negative		nu satisface			nu satisfaceți

Derived terms

• satisfăcut
• satisfăcător

Related terms

• satisfacție

Spanish

Verb

satisface

1. inflection of satisfacer:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative