zvântura

Romanian

Etymology

Uncertain; possibly from z- +‎ vântura, or from a Vulgar Latin *exventulāre, from *ventulāre, from Latin ventilāre. Cf. Aromanian azvimtur, azvimturari, Megleno-Romanian izvintur, izvinturari (both of which, however, have senses corresponding more closely to Romanian vântura instead).

Verb

a zvântura (third-person singular present zvântură, past participle zvânturat) 1st conj.

1. to wander

Conjugation

    conjugation of zvântura (first conjugation, no infix)

infinitive			a zvântura
gerund			zvânturând
past participle			zvânturat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	zvântur	zvânturi	zvântură	zvânturăm	zvânturați	zvântură
	imperfect	zvânturam	zvânturai	zvântura	zvânturam	zvânturați	zvânturau
	simple perfect	zvânturai	zvânturași	zvântură	zvânturarăm	zvânturarăți	zvânturară
	pluperfect	zvânturasem	zvânturaseși	zvânturase	zvânturaserăm	zvânturaserăți	zvânturaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să zvântur	să zvânturi	să zvânture	să zvânturăm	să zvânturați	să zvânture
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		zvântură			zvânturați
	negative		nu zvântura			nu zvânturați

References

• zvântura in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN