argumenta

See also: argumentá

English

Etymology

From the Latin argūmenta, nominative plural form of argūmentum.

Pronunciation

• (Received Pronunciation) enPR: ärgyo͞omĕnʹtə, IPA^(key): /ɑːɡjuːˈmɛntə/

or as in Latin

Noun

argumenta

1. plural of argumentum

Catalan

Pronunciation

• IPA^(key): (Central, Balearic) [ər.ɡuˈmen.tə]
• IPA^(key): (Valencia) [aɾ.ɣuˈmen.ta]

Verb

argumenta

1. inflection of argumentar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

French

Pronunciation

• IPA^(key): /aʁ.ɡy.mɑ̃.ta/

• Audio:

  (file)

• Homophones: argumentas, argumentât

Verb

argumenta

1. third-person singular past historic of argumenter

Latin

Pronunciation

• (Classical Latin) IPA^(key): /ar.ɡuːˈmen.ta/, [ärɡuːˈmɛn̪t̪ä]
• (modern Italianate Ecclesiastical) IPA^(key): /ar.ɡuˈmen.ta/, [ärɡuˈmɛn̪t̪ä]

Noun

argūmenta

1. nominative/accusative/vocative plural of argūmentum

Maltese

Etymology

Borrowed from Italian argomentare.

Pronunciation

• IPA^(key): /ar.ɡuˈmɛn.ta/

• Audio (Gozo):

  (file)

Verb

argumenta (imperfect jargumenta, past participle argumentat, verbal noun argumentar)

1. to argue (to make a logical argument)
2. to be argumentative

Conjugation

Conjugation of argumenta
		singular				plural
		1st person	2nd person	3rd person		1st person	2nd person	3rd person
perfect	m	argumentajt	argumentajt	argumenta		argumentajna	argumentajtu	argumentaw
	f			argumentat
imperfect	m	nargumenta	targumenta	jargumenta		nargumentaw	targumentaw	jargumentaw
	f			targumenta
imperative			argumenta				argumentaw

Related terms

• argument
• argumentattiv
• argumentazzjoni
• argumentuż

 

Norwegian Bokmål

Alternative forms

• argumentene

Noun

argumenta n

1. definite plural of argument

Norwegian Nynorsk

Noun

argumenta n

1. definite plural of argument

Portuguese

Verb

argumenta

1. inflection of argumentar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

Borrowed from French argumenter.

Verb

a argumenta (third-person singular present argumentează, past participle argumentat) 1st conj.

1. (transitive) to support with arguments

Conjugation

    conjugation of argumenta (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a argumenta
gerund			argumentând
past participle			argumentat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	argumentez	argumentezi	argumentează	argumentăm	argumentați	argumentează
	imperfect	argumentam	argumentai	argumenta	argumentam	argumentați	argumentau
	simple perfect	argumentai	argumentași	argumentă	argumentarăm	argumentarăți	argumentară
	pluperfect	argumentasem	argumentaseși	argumentase	argumentaserăm	argumentaserăți	argumentaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să argumentez	să argumentezi	să argumenteze	să argumentăm	să argumentați	să argumenteze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		argumentează			argumentați
	negative		nu argumenta			nu argumentați

Spanish

Pronunciation

• IPA^(key): /aɾɡuˈmenta/ [aɾ.ɣ̞uˈmẽn̪.t̪a]
• Rhymes: -enta
• Syllabification: ar‧gu‧men‧ta

Verb

argumenta

1. inflection of argumentar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative