contemplare
See also: contemplaré
Italian edit
Etymology edit
Borrowed from Latin contemplāre.
Pronunciation edit
Verb edit
contemplàre (first-person singular present contémplo or (traditional) contèmplo[1], first-person singular past historic contemplài, past participle contemplàto, auxiliary avére)
- (transitive) to admire, contemplate
- (transitive) to contemplate, consider
Conjugation edit
Conjugation of contemplàre (-are) (See Appendix:Italian verbs)
1Traditional.
Related terms edit
References edit
- ^ contemplo in Luciano Canepari, Dizionario di Pronuncia Italiana (DiPI)
Further reading edit
- contemplare in Treccani.it – Vocabolario Treccani on line, Istituto dell'Enciclopedia Italiana
Anagrams edit
Latin edit
Verb edit
contemplāre
Romanian edit
Etymology edit
Noun edit
contemplare f (plural contemplări)
Declension edit
Declension of contemplare
singular | plural | |||
---|---|---|---|---|
indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
nominative/accusative | (o) contemplare | contemplarea | (niște) contemplări | contemplările |
genitive/dative | (unei) contemplări | contemplării | (unor) contemplări | contemplărilor |
vocative | contemplare, contemplareo | contemplărilor |
Spanish edit
Verb edit
contemplare