contemplare
See also: contemplaré
ItalianEdit
EtymologyEdit
Borrowed from Latin contemplāre.
PronunciationEdit
VerbEdit
contemplàre (first-person singular present contémplo or (traditional) contèmplo[1], first-person singular past historic contemplài, past participle contemplàto, auxiliary avére)
- (transitive) to admire, contemplate
- (transitive) to contemplate, consider
ConjugationEdit
Conjugation of contemplàre (-are) (See Appendix:Italian verbs)
1Traditional.
Related termsEdit
ReferencesEdit
Further readingEdit
- contemplare in Treccani.it – Vocabolario Treccani on line, Istituto dell'Enciclopedia Italiana
AnagramsEdit
LatinEdit
VerbEdit
contemplāre
- inflection of contemplō:
- second-person singular present active imperative/indicative of contemplor
RomanianEdit
EtymologyEdit
NounEdit
contemplare f (plural contemplări)
DeclensionEdit
Declension of contemplare
singular | plural | |||
---|---|---|---|---|
indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
nominative/accusative | (o) contemplare | contemplarea | (niște) contemplări | contemplările |
genitive/dative | (unei) contemplări | contemplării | (unor) contemplări | contemplărilor |
vocative | contemplare, contemplareo | contemplărilor |
SpanishEdit
VerbEdit
contemplare