stărui

Romanian

Etymology

Possibly formed from stare (cf. transition from dare to dărui, târg to târgui); perhaps from or influenced by Polish staworać (“to insist”) (see also Czech starati, Bulgarian старая се (staraja se)).

Pronunciation

• IPA^(key): /stə.ruˈi/

Verb

a stărui (third-person singular present stăruiește, past participle stăruit) 4th conj.

1. to persevere, persist, continue, endure, last

   Synonyms: persevera, persista, continua

2. to insist

   Synonym: insista

Conjugation

    conjugation of stărui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a stărui
gerund			stăruind
past participle			stăruit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	stăruiesc	stăruiești	stăruiește	stăruim	stăruiți	stăruiesc
	imperfect	stăruiam	stăruiai	stăruia	stăruiam	stăruiați	stăruiau
	simple perfect	stăruii	stăruiși	stărui	stăruirăm	stăruirăți	stăruiră
	pluperfect	stăruisem	stăruiseși	stăruise	stăruiserăm	stăruiserăți	stăruiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să stăruiesc	să stăruiești	să stăruiască	să stăruim	să stăruiți	să stăruiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		stăruiește			stăruiți
	negative		nu stărui			nu stăruiți

Derived terms

• stăruință
• stăruitor