înfrunta
Romanian edit
Etymology edit
Inherited from Vulgar Latin *infrontāre, from Latin frōns, or alternatively derived from frunte.[1] Compare Aromanian nfruntu, nfruntari.
Pronunciation edit
Audio (file)
Verb edit
a înfrunta (third-person singular present înfruntă, past participle înfruntat) 1st conj.
Conjugation edit
conjugation of înfrunta (first conjugation, no infix)
| infinitive | a înfrunta | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | înfruntând | ||||||
| past participle | înfruntat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | înfrunt | înfrunți | înfruntă | înfruntăm | înfruntați | înfruntă | |
| imperfect | înfruntam | înfruntai | înfrunta | înfruntam | înfruntați | înfruntau | |
| simple perfect | înfruntai | înfruntași | înfruntă | înfruntarăm | înfruntarăți | înfruntară | |
| pluperfect | înfruntasem | înfruntaseși | înfruntase | înfruntaserăm | înfruntaserăți | înfruntaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să înfrunt | să înfrunți | să înfrunte | să înfruntăm | să înfruntați | să înfrunte | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | înfruntă | înfruntați | |||||
| negative | nu înfrunta | nu înfruntați | |||||
Derived terms edit
Related terms edit
References edit
- ^ înfrunta in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)