învita

See also: invita, invitá, invità, and in vita

Romanian

Etymology

Inherited from Latin invītāre, present active infinitive of invītō. Almost completely replaced by the modern doublet from French, invita.

Verb

a învita (third-person singular present învitează, past participle învitat) 1st conj. (archaic)

1. to incite, goad, urge, stimulate

   Synonyms: incita, îndemna, îmboldi, mâna, stimula

2. to provoke; to instigate

   Synonyms: provoca, instiga

3. to awaken a desire (to do something) in someone
4. (reflexive) to reunite with

Conjugation

    conjugation of învita (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a învita
gerund			învitând
past participle			învitat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	învitez	învitezi	învitează	învităm	învitați	învitează
	imperfect	învitam	învitai	învita	învitam	învitați	învitau
	simple perfect	învitai	învitași	învită	învitarăm	învitarăți	învitară
	pluperfect	învitasem	învitaseși	învitase	învitaserăm	învitaserăți	învitaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să învitez	să învitezi	să înviteze	să învităm	să învitați	să înviteze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		învitează			învitați
	negative		nu învita			nu învitați

Related terms

• invita