dumica
Romanian edit
Etymology edit
Probably from a Vulgar Latin root *dēmīcāre, from Latin mīca. The earlier forms, demica and dimica, were attested in the 17th century. Compare Aromanian dinjic, dinjicari.
Verb edit
a dumica (third-person singular present dumică, past participle dumicat) 1st conj.
Conjugation edit
conjugation of dumica (first conjugation, no infix)
| infinitive | a dumica | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | dumicând | ||||||
| past participle | dumicat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | dumic | dumici | dumică | dumicăm | dumicați | dumică | |
| imperfect | dumicam | dumicai | dumica | dumicam | dumicați | dumicau | |
| simple perfect | dumicai | dumicași | dumică | dumicarăm | dumicarăți | dumicară | |
| pluperfect | dumicasem | dumicaseși | dumicase | dumicaserăm | dumicaserăți | dumicaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să dumic | să dumici | să dumice | să dumicăm | să dumicați | să dumice | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | dumică | dumicați | |||||
| negative | nu dumica | nu dumicați | |||||