dumica

Romanian

Etymology

Probably from a Vulgar Latin root *dēmīcāre, from Latin mīca. The earlier forms, demica and dimica, were attested in the 17th century. Compare Aromanian dinjic, dinjicari.

Verb

a dumica (third-person singular present dumică, past participle dumicat) 1st conj.

1. to dismember, chop up, mince, crumble
2. to ruin, destroy

Conjugation

    conjugation of dumica (first conjugation, no infix)

infinitive			a dumica
gerund			dumicând
past participle			dumicat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	dumic	dumici	dumică	dumicăm	dumicați	dumică
	imperfect	dumicam	dumicai	dumica	dumicam	dumicați	dumicau
	simple perfect	dumicai	dumicași	dumică	dumicarăm	dumicarăți	dumicară
	pluperfect	dumicasem	dumicaseși	dumicase	dumicaserăm	dumicaserăți	dumicaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să dumic	să dumici	să dumice	să dumicăm	să dumicați	să dumice
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		dumică			dumicați
	negative		nu dumica			nu dumicați

Synonyms

• sfârtica, sfărâma

Related terms

• mică