dormita

See also: dormitá

Italian

Etymology

Deverbal formed with the feminine past participle of dormire (“to sleep”). Cognate with Sicilian durmuta.

Pronunciation

• IPA^(key): /dorˈmi.ta/
• Rhymes: -ita
• Hyphenation: dor‧mì‧ta

Noun

dormita f (plural dormite)

1. sleep

   Synonyms: sonno, sonnellino, pisolino, riposino, pisolo, pennichella, dormitina

Derived terms

• dormitaccia
• dormitina
• dormitona

Further reading

• dormita in Treccani.it – Vocabolario Treccani on line, Istituto dell'Enciclopedia Italiana
• dormita in garzantilinguistica.it – Garzanti Linguistica, De Agostini Scuola Spa

Anagrams

• dotarmi

Latin

Verb

dormītā

1. second-person singular present active imperative of dormītō

Portuguese

Verb

dormita

1. inflection of dormitar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

Inherited from Latin dormītāre, present active infinitive of dormītō.

Verb

a dormita (third-person singular present dormitează, past participle dormitat) 1st conj.

1. to doze, nap, nod, snooze

   Synonym: ațipi

Conjugation

    conjugation of dormita (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a dormita
gerund			dormitând
past participle			dormitat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	dormitez	dormitezi	dormitează	dormităm	dormitați	dormitează
	imperfect	dormitam	dormitai	dormita	dormitam	dormitați	dormitau
	simple perfect	dormitai	dormitași	dormită	dormitarăm	dormitarăți	dormitară
	pluperfect	dormitasem	dormitaseși	dormitase	dormitaserăm	dormitaserăți	dormitaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să dormitez	să dormitezi	să dormiteze	să dormităm	să dormitați	să dormiteze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		dormitează			dormitați
	negative		nu dormita			nu dormitați

Related terms

• dormi
• adormi

Spanish

Verb

dormita

1. inflection of dormitar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative