urca

Romanian

Etymology

From a Vulgar Latin root *oricāre, derived from Latin orior (“rise, appear”).

Pronunciation

• IPA^(key): /urˈka/
• Rhymes: -a
• Hyphenation: ur‧ca

• Audio

  (file)

Verb

a urca (third-person singular present urcă, past participle urcat) 1st conj.

1. to climb, ascend, go up, rise
2. to mount
3. to get in, board

Conjugation

    conjugation of urca (first conjugation, no infix)

infinitive			a urca
gerund			urcând
past participle			urcat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	urc	urci	urcă	urcăm	urcați	urcă
	imperfect	urcam	urcai	urca	urcam	urcați	urcau
	simple perfect	urcai	urcași	urcă	urcarăm	urcarăți	urcară
	pluperfect	urcasem	urcaseși	urcase	urcaserăm	urcaserăți	urcaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să urc	să urci	să urce	să urcăm	să urcați	să urce
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		urcă			urcați
	negative		nu urca			nu urcați

Synonyms

• sui
• cocoța

Antonyms

• coborî

Derived terms

• urcare
• urcător
• urcuș

Related terms

• aburca